top of page

CAPITOLUL 6

~ Finalizare ~

Dacă rulăm proiectul și dărâmăm popicele , singurul mod prin care putem juca dinou este să dăm stop, sau dacă am instala jocul pe un devie, ar fi să închidem și să deschidem dinou jocul. Astfel avem nevoie să resetăm scena.
Pentru a realiza resetarea, avem nevoie să punem fiecare obiect înapoi la locul său. Așadar, declarăm un vector de obiecte , în care salvăm fiecare popic. Pentru că popicele efective sunt “copii” unor obiecte goale/puncta în spațiu, în componenta transform, în loc ca să vedem pozițiile relative față de centrul scenei, adică coordonatele (0,0,0), pentru obiectele copii, centrul devine poziția “părintelui”. Pozitia unui copil în scenă se mai numesc “local position”.
Astfel, dacă setăm pozițiile locale ale popicelor cu (0,0,0), ele revin la locul inițial.

Capitolul 6: Project
cap6_edited_edited.jpg
Capitolul 6: Image

Aici după ce am declarant un i care merge de la 0 la numărul de popice, vedem liniile de cod ce trebuie scrise.

Întrucât unele popice erau în mișcare, și dacă le resetam pozițiile, ele continuau să se miște, astfel, resetăm din componenta “RigidBody”, velocitatea, și velocitatea unghiulară. “Vector3” reprezintă un vector cu 3 elemente, axa x, y și z, iar “Vector3.zero” este același lucru cu Vector3(0,0,0).

Vom repeat aceleași etape și cu resetarea bilei de bowling, numai că nu vom declara un vector de obiecte, ci o vom declara ca un obiect simplu, adică fără parantezele pătrate.

Capitolul 6: Welcome
cap6_edited.jpg
Capitolul 6: Image
bottom of page